Lacrimi de iubire

Nu, nu este vorba despre film. Este vorba despre mine si el. Noi-acest intreg unit de curand. Astazi a fost o zi importanta pentru mine si una mare pentru el, deci una extraordinara pentru noi. Imi place cum suna "noi". Simt ca eu sunt parte a acestui ceva...si ca in acelasi timp contez foarte mult pentru cineva. Ca sunt baza a ceva...a cuiva. I feel big! Dar cum spuneam, azi a fost o zi mare pentru amandoi. El mi-a spus "te iubesc" in repetate randuri, pana acum. Iar eu nu am simtit nevoia sa ii spun, pentru ca nu o simteam. Insa astazi, ca in orice alta zi, am vorbit. Si printre tot ce vorbeam noi, am incercat sa ii spun ceva frumos... Dar nu stiam ce...iar cuvintele simple si comune nu ar fi putut descrie ce simt eu defapt. Si i-am spus simplu, din tot sufletul, cu toata inima si cu cea mai mare dorinta a mea: "Te iubesc!". Si a urmat un moment lung, aproape interminabil de tacere. Simteam ca pamantul se destrama sub picioarele mele, pentru ca el nu spunea nimic. Apoi am aflat de ce. El plangea. Plangea de fericire, de incantare, placere si implinire. Asta m-a emotionat cel mai mult... Nimeni nu a mai plans datorita mie, pentru mine. Vreau sa desenez numai inimioare roz, desi detesc culoarea. Da, il iubesc si o spun din toata inima mea... care nu este foarte mare dar este toata a lui. Si el stie ca este asa si stie cat de mult il iubesc...Sper doar ca asta sa nu se termine prea curand...Simt ca este prea frumos...poate chiar si prea frumos ca sa fie adevarat... Te iubesc, ca o nebuna, neconditionat si sincer...si daca vrei tu, si pur!

:XUn dans in arta:X

M-am indragostit!

Pai, da! S-a intamplat:). Nu mi se intampla des, dar se intampla si imi pare bine(asta ca sa ii citez pe "Parazitii"). Pai da...arta face minuni. Am mai spus si o sustin sus si tare: imi place sa cred ca sunt o artista si imi place (si cred ca am un bun spirit de observatie) sa observ artistul dintr-un om. Dar la acest om, partea artistica straluceste efectiv, ca glossul unei pitipoance in fiecare dimineata in care merge la liceu. Este atat de bine definita stralucirea incat nu numai ca te orbeste, dar simti cum iti arde pielea, caci spre deosebire de gloss, aceasta parte artistica a lui, emana caldura. El este cald. Este divin in adevaratul sens al cuvantului. El este tandru, atent si ii pasa. Lui chiar ii pasa. Lui ii place ca sunt ciufulita dimineata, ca am cearcane, ca am toane, ca am momente in care sunt nesuferita, nesimtita, sictirita si respingatoare. El imi simte spiritul si il iubeste. El stie cand ceva nu e in regula cu mine. El stie cand sunt fericita. El ma face fericita. El vrea sa fie acolo, pentru mine. El vrea sa ma tina strans in brate, sa ma aiba langa el. Lui ii place ca sunt o artista. Lui ii place ca scriu, ca desenez, ca am un fuflet de copil. Lui ii place cum sunt eu. El stie ca risca sa il doara. Pentru ca eu ranesc oamenii si ii fac sa sufere, fara sa vreau. Eu sunt respingatoare. Eu nu stiu ce vreau. Dar el isi da silinta sa ma ajute sa aflu...sa obtin acel ceva...sa stiu. El este acolo cand vreau sa fie. Si nu este atunci cand vreau sa fiu singura. Eu sunt eu, iar el intelege si este cu mine. El are grija de mine. Mi-a promis. Sunt atat de indragostita azi, incat simt ca toata dragostea din lume a stat inchisa in el...Ma simt ca si cand as fi spart un purcelus de portelan in care era dragoste comprimata...toata iese acum de acolo, din inima lui, in forma de bulbuci ce ma invaluiesc intru totul. Nu stiu ce va fi maine. Dar stiu ce simt azi. Si pentru prima oara in viata, in ceea ce imi priveste sentimentele, nu imi pasa de prejudecati, de ce cred cei din jur sau de reactiile primite de la altii. El este scutul meu...iar eu sunt arma lui. Ne completam perfect. Si spun asta pentru ca el este fix ce lipseste din mine... El este partea aceea de caracter/personalitate pe care nu o am. El este acel ceva... El este piesa aia de puzzle care da farmec...da un aspect intregului. Este el si il vreau langa mine. El este el...

Crazy Love

You raise me up

Fantezie cu bale

Iti picur pe san o picatura din saliva mea... :|

Culoarea iubirii

Predomina alb si doar alb-alb.

Negru nu mai apare.

Ah, si ce vroiam negrul,

Inafara ojei tale...

Sinistri-ti ochii,

Pleoape fara petale...

Ingana-mi dragostea,

In ganduri negre, goale...

Sa furam apusul rosu

Si sa-l tinem pentru noi...

In soapte si minciuni,

Sa simtim viata in doi...

Ma regasesc in orice pata de culoare...

Mai ales in gri...Si il tin pana moare...

Daca

Daca eu aici nu as fi,

Nu eu te-as iubi...

Daca tu acolo nu ai fi,

Niciunul nu ar suferi...

Daca n-ar fi norii,

Nu ar fi nici ploaia ce ne apropie...

Daca nu vin zorii sa-mi aduca soare,

Nu te-as mai vedea si doare...

Daca n-as dormi,

Nu te-as putea visa...

Daca as opri timpul o zi,

Mi-e teama ca nu te-as mai gasi...

Daca timpul ar fi tigari,

L-as fuma,

Sa treaca intr-un minut,

Sa pot macar uita...

Dar eu sunt si te iubesc...

Tu esti si eu sufar...

Eu dorm si te visez...

Timpul nu este o tigara, iar eu nu pot uita...

Treptat, treptat...

In umbra noptii

Citesc o poezie...

O raza alba a lunii

Deseneaza o stafie.

Imi trec prin minte

Amintiri de neuitat

Si vad cu pierd iubirea

Treptat, treptat...

Eu nu stiu sa iubesc,

Dar flacara din inima

Imi arde in ochi

Atunci cand te privesc.

Si totusi pierd:

Timp, amintiri si sentiment...

Pentru ca tu esti departe,

Si nu mai esti atent.

As vrea sa pot s ama trezesc

Si totul sa fie dar un vis frumos...

Dar nu pot, pentru ca tu,

Te-ai pierdut in acest abis intunecos...

Tu, eu si lumea mea:X

As putea sa-ti spun,

Sau mai bine nu.

Dar de ce e asa de frig

Ai intelege doar tu...

In mii de ganduri

Ma afund incet

Si imi beau amintirile,

Golind inca un pet.

Astept aici, la fel de singura;

Astept sa-mi spui

De ce te-ai evaporat?

De ce sunt a nimanui?

Intre ganduri sumbre

De singuratate si prostie,

Realizez ca ai plecat,

Lasandu-mi nostalgie...

Ai plecat si ma vei uita

Cum ai uitat atunci de ea...

Eu te voi astepta mereu,

In lumea mea, cu gandul meu...

Toate femeile sunt frumoase:)

Toate femeile au un suras ce se adreseaza inimii, ceva asemanator cu fericirea. Unele au premii de frumusete, altele nu le vor avea niciodata, caci frumusetea sufletului ramane ascunsa. Toate femeile sunt frumoase si au o raza de caldura in inima lor. O blandete in priviri, o caldura ce nu poate decat sa ne faca sa ne indragostim. Toate femeile sunt frumoase datorita iubirii noastre pentru ele, care ne insenineaza viata. Esti langa ele si dintr-odata, oriunde ai fi, te simti la fel de bine ca intr-o gradina. Fie ele adolescente, sau chiar mamici, in rochii sau blugi, brunete, blonde, roscate, sau chiar cu parul alb, bunici, simti ca inima iti tresare si se incalzeste atunci cand le privesti.

Femeia este ceva divin:)

Ironica treaba

Se spune ca iti ia un minut pentru a gasi o persoana speciala, o ora pentru a o aprecia, o zi pentru a o iubi si o viata pentru a o uita:)

In mintea mea

Astazi ma regasesc stand intinsa pe pat. Este ora pranzului si incerc sa nu adorm. Sunt obosita pentru ca toata noaptea am fost treaza. Nu am putut sa dorm, de teama ca nu ma voi mai putea gandi la tine. Si chiar nu te pot scoate din mintea mea. Esti cu mine peste tot. Nici macar sa visez nu pot, fara ca tu sa fii acolo si sa te agati de orice gand de-al meu. Nu ne-am vazut mult timp, iar atunci cand te-am cunoscut si te-am vazut pentru prima oara, nu am avut de unde sa stiu ca privesc chipul pe care nu il voi putea uita niciodata... Vreau sa fiu cea mai buna pentru tine. Si vreau sa fiu si cea mai rea, ca eu singura sa pot indeplini conditia echinoxului etern, in viata ta, aceea de ordine si haos. Vreau sa fiu gravitatea din universul tau. Vreau sa fiu acolo, sa te ajut sa zbori, cat de sus iti doresti sa ajungi. Vreau sa ma lasi sa fiu acolo. Cu cat astept mai mult, cu atat mai mult mi se face frica. Ma tem ca cineva iti va fura atentia, ma tem ca sentimentele tale vor fi pentru altcineva. Da-mi doar o sansa sa iti arat cat de mult esti tu in lumea mea. Vreau ca atunci cand inchizi ochii, eu sa fiu singurul tau ghid. Vreau sa vezi cat de mult insemni. Eu nu am sens fara tine. Tu dai un sens vietii mele, tu esti cel care ma face sa gandesc asa cum iti place ca gandesc. Tu ma faci sa fiu geniala. Si daca tu nu ma crezi, daca tu imi spui ca te mint, macar incearca sa-mi explici de ce este seara acum si eu inca ma gandesc la tine...

Ana

O vezi in fiecare zi in parc, pe ultima banca, citind mereu aceeasi carte. Este la fel de linistita ca

anul trecut, cand statea pe aceeasi banca, desenand, sau scriind memorii. Ea este la fel de delicata ca ghioceii primavara. Are acelasi zambet confuz. Pentru ca nu stii daca este un zambet de fericire, sau un zambet fortat. Ana are multe probleme acasa. De fiecare data cand vine de la scoala, fratele ei o ia peste picior si ii spune ca mai bine nu s-ar fi nascut. Ea este mai mica. Dar nu este rasfatata familiei. Ana nu primeste bani de buzunar. Ana nu

vrea sa fie in centrul atentiei. Ana nu are prieteni. Toti o marginalizeaza pentru ca nu o cunoste nimeni. Multi se tem, altii o privesc cu dezinteres. Dar ea le zambeste tuturor. Ana iubeste oamenii.

Cand nu deseneaza, sau cand nu scrie, vine in parc cu cartea ei. Si uneori sta asa, cu gandurile ei si priveste copiii care se dau in leagan sau pe cei care se imbrancesc pe unic

ul tobogan din parc. In alte zile se uita la batranii care stau pe banci privindu-si nepotii jucandu-se. La ce se gandeste oare? Din cand in cand isi scoate brusc un caiet din ghiozdanul ei mereu plin si mai scrie cate ceva. Ana este asa, visatoare. Ei nu ii place sa guste placerea, ci sa o admire. Asta este in fond, placerea ei. Si uneori se gandeste ca poate maine va fi altfel. Visele ei in legatura cu viitorul, ii amplifica zilnic dorinta de cunoastere. Arta, un cuvant atat de simplu, o descrie pe Ana ca o unealta. Ea este unica tanara care vine in acest parc pentru copii si batrani. Doar ei ii place sa priveasca. Toti colegii ei sunt pe la bar acum. Poate in oras la o pizza, sau in club. Iar cand se face tarziu si soarele apune, Ana merge la lac. Si sta acolo, pe iarba, pe malul lacului si priveste soarele. Cand adie vantul cald de vara, Ana inchide ochii si pe fata ei se poate citi un zambet larg. Nu este acelasi ca in parc. De data asta poti simti incantarea din zambetul ei.

Ieri Ana a mers la doctor.

S-a simtit rau si a lesinat la scoala. Apoi a mers acolo, in parc. Nu mai are ghiozdanul cu ea, nici cartea, nici desenele, nici caietul. Se plimba printre gloata de copii ce se imbulzeau la tobogan. E frumos sa o vezi privind lumea care trece pe strada, sau copiii, sau fluturii ce zboara printre firele de iarba.

Dar o lacrima i s-a scurs pe obraz. A sters-o. Si totusi siroaie d elacrimi incep sa-i cada pe obraz. S-a intins pe iarba si a stat asa, acolo, pana dupa apus. Apoi a mers acasa.

Astazi Ana nu mai e in parc. Parca nici veselia copiilor nu mai este aceeasi. Parca si fluturii se simt obositi sa mai zboare. Parcul pare incomplet. Ana a murit. Maine o vor duce acolo, in locul pe care Ana il evita mereu:cimitirul. Ana s-a sinucis. L-a iubit mereu. Si nimeni nu a stiut. Numai Ana. Si el nici nu vrea sa auda. Nici macar acum, dupa ce ea nu mai este.